Aparatul genital feminin este alcătuit din:

1.Organe genitale externe: care sunt reprezentate de vulvă;

2.Organe genitale interne:

  • vaginul
  • trompele uterine
  • uterul
  • ovarele

Ovarele reprezintă cele două glande sexuale generatoare de ovule (celulele sexuale feminine). Trompele uterine, uterul și vaginul sunt grupate sub numele de căi genitale.

3. Perineul și regiunea anală

femeie_aparat-reproducator_feminin

 

Organe genitale externe:

Organele genitale externe sunt reprezentate de o formațiune numită vulvă la care se descriu următoarele componente anatomice:

  1. Muntele Venus este o formațiune pubiană delimitat lateral de plicile inghinale, se continuă în sus cu regiunea hipogastrică și în jos cu labile. La pubertate se acoperă de păr.
  2. Labiile mari sunt două proeminente longitudinale formate din două pliuri cutanate sub muntele lui Venus în partea perineului anterior. În constituția lor, sub pielea acoperită cu păr, se găsesc glandele sebacee și sudoripare, țesut fibroelastic, vase și nervi. Anterior, unirea celor două labii realizează comisura anterioară labială, iar posterior comisura labială posterioară, labile nefiind însă unite, terminându-se aproape una pe alta.
  3. Labile mici sunt două pliuri tegumentare mai mici, care se întind de la clitoris oblic în jos, înăuntru labiilor mari. Împreună cu labile mari delimitează un spațiu numit vestibul vaginal. Conțin glande sebacee și corpusculi tactili speciali, așa numiți “ai voluptății”.
  4. Aparatul erectil este reprezentat de clitoris și bulbi vetibulari. Clitorisul este format din corpi cavernoși și corpusculi erectili.
  5. Glande anexe.
  • glandele periuretrale – numite “glandele lui Skene”, au un canal lung și se deschid de o parte și de alta a orificiului meatului urinar.
  • glandele lui Bartholin – se găsesc pe părțile laterale ale vestibului vaginal, prin produsul lor de secreție contribuie la lubrefierea organelor genitale în timpul actului sexual și se inflamează ușor.

Organele genitale interne:

Vaginul

Este un canal cilindric musculo-membranos, extensibil și elastic, care se întinde între uter și vulvă. Reprezintă organul copulației la femeie și servește la trecerea fluxului menstrual, a produselor de secreție ale uterului, cât și la expulzia fătului și anexelor sale.

Are lungimea, la nou-născută de aproximativ 3 cm, la pubertate de 6 cm și 7-8cm la adultă. Există tipuri de vagin scurte și lungi, cu dimensiuni cuprinse între 4 și 14 cm. Lungimea vaginului este mai crescută la cele femei care au activitate genitală intensă. Lărgimea este de aproximativ 2,5 cm. Mucoasa vaginală nu are glande, este mai subțire la fetițe sau după menopauza, se îngroașă în timpul vieții sexuale și în sarcină. Sub mucoasă se găsește un strat muscular, iar între ele un țesut erectil (Gussenbauer) format din legături musculare circulare și un plex venos.

Suprafața sa este neregulată, cu pliuri transversale – rugi vaginale – ce pornesc de la niște porțiuni mai îngroșate numite coloane vaginale. Odată cu înaintarea în vârstă și după nașteri, pliurile transversale se reduc sau dispar, mucoasa devenind mai netedă.

Secrețiile vaginale au un rol important în realizarea nu numai a actului sexual, dar și pentru stabilirea unui pH vaginal favorabil motilității spermatozoizilor.

Uterul

Este un organ cavitar, cu perete gros și contractil, ce are rolul să găzduiască oul în timpul stadiilor evolutive ale acestuia și să-l expulzeze în momentul când a ajuns la dezvoltarea sa completă.

Are forma de trunchi de con sau pară ușor turtită ventro-dorsal, cu partea caudală înclădată de extremitate cranială a vaginului. Între fața dorsală a uterului și peretele ventral al rectului se delimitează excavașia recto-colpo-uterină, cunoscută sub numele de “fundul de sac al lui Doglas”. Este punctul cel mai decliv al cavității peritoniale.

Dimensiunile uterului la nulipare sunt de 18 cm lungime, 4 cm lățime și 2-2,5 cm grosime; la multipare uterul are 8-9 cm lungime, 5-6 lățime și 3 cm grosime.

Normal la nulipare ( femeie care nu a nascu niciodata), fundul uterului corespunde pereților osoși ai micului bazin, nefiind posibilă perceperea sa prin palpare abdominală.

În timpul gestației, uterul crește în volum, dar poate deveni organ abdominal nu numai în cursul sarcinii, ci și datorită unor tumori uterine (fibrom, cancer) când poate crește în volum în sens cranio-caudal, transversal, putând determina tulburări prin compresiunea organelor vecine (vezica urinară, uretră, rect).

Se descriu 3 porțiuni:

  1. Colul uterin – este reprezentat de extremitatea inferioară a uterului, are forma conică  la nulipare și cilindrică la multipare.
  • are o lungime de 3 cm și se subîmparte într-o porțiune supravaginală și o porțiune intravaginală;
  • segmentul intravaginal al colului este separat de peretele vaginului printr-un fund de sac circular.
  1. Istmul – face legătura între corpul și colul uterului, este o zonă subțite care se întinde foarte mult în timpul nașterii;
  2. Corpul uterin – este partea cea mai voluminoasă, este puțin turtit antero-posterior de aspect conoid.
  • marginile sunt concave la nulipare și convexe la multipare;
  • partea superioară a corpului alcătuiește fundul uterin, care lateral prezintă coarnele uterine ce se continuă cu trompele uterine.

Cavitatea uterină  

Prezintă dilatații și îngustări, astfel la nivelul fundului cavitatea este mai largă, apoi se strâmtorează când ajunge la col.

La nivelul orificiului intern al uterului formează istmul și se lărgește din nou, la nivelul colului uterin, determină canalul cervical, lung de 2-3cm, care se deschide în vagin prin orificul extern al uterului.

În cavitatea uterină, la limita dintre fund și corp se deschid de-o parte și de alta orificiile uterine ale trompelor.

Peretele uterului

Gros de aproximativ 1-1,5cm, este format din 3 tunici, care de la exterior spre interior sunt: tunica serioasă, tunica musculară și tunica mucoasă.

  1. Tunica seroasă  – este alcătuită din peritoneul care îmbracă uterul, dublat profund de un strat de țesut conjunctiv ce formează stratul subseros.
  2. Tunica musculară/ miometrul – este formată din fibre musculare netede, care în ansamblul lor formează mușchiul uterin, cu o grosime medie de 1cm.
  3. Tunica mucoasă/ endometrul – este formată dintr-un epiteliu cilindric ciliat cu cilii îndreptați spre vagin.
  • căptușește toată suprafața internă a uterului, inclusiv a canalului cervical;
  • muscoasa endocervicală, de tip cilindric grandular este separată de mucoasa pavimentoasă a exocolului printr-o zonă de demarcație numită joncțiunea cervico-vaginală.

La nivelul corpului fibrele sunt dispuse în trei straturi:

  • strat extern subseros foarte subțire, este alcătuit dintr-un plan superficial de fibre longitudinale, care acoperă doar fețele și fundul corpului uterin, și un plan profund, constituit din fibre circulare;
  • stratul mijlociu sau plexiform este foarte gros și ocupă 2/3 din perete și conține numeroase vase sanguine.

Fibrele musculare care înconjoară vasele realizează o hemostaza prin contracția lor, constituind așa numitele “ligaturi vii ale lui Pinard”. Vasele foarte numeroase pe care le conține au făcut ca acest strat să mai poarte și numele de “stratul vascular”.

  • stratul intern este constituit din fibre circulare, dar mai conține și câteva fibre longitudinale în porțiunea sa profundă. Fibrele circulare de la nivelul istmului contribuie la formarea inelului lui Bandl.

La nivelul colului, mușchiul uterin este mai subțire decât la nivelul corpului. Fibrele care alcătuiesc musculatura colului sunt reprezentate de un strat mijlociu circular, cuprins între câteva fascicule longitudinale, unele superficiale și altele profunde.

Stratul muscular reprezintă punctul de plecare al fibroamelor uterine.

Mijloace de fixare a uterului:

Pentru menținerea în poziție fiziologică a uterului, mijloacele de fixare pot fi împărțite în mijloace de suspensie și mijloace de susținere:

  1. De suspensie:
  • ligamentele largi fixează uterul în partea centrală a micului bazin;
  • ligamente rotunde.
  1. De susținere:
  • ligamente uterosacrale;
  • perineu (planul perineal);
  • mușchi ridicători anali.

Deși fixat prin aceste ligamente, uterul este un organ mobil care se poate deplasa în toate direcțiile (înainte, sus, înapoi și lateral). Acestă mobilitate îi permikte să se mențină în poziție fiziologică normală).

Vascularizația  și inervazația uterului:

  1. Vascularizația: – uterul este vascularizat de artera uterină care este ramura din artera hipogastrică, artera ovariană ramura din artera aortă și două artere accesorii.

Sângele venos se strânge în două plexuri uterine așezate de o parte și de alta a uterului. Acestea formează la rândul lor trei căi venoase: venele uterine, plexul pampinform și venele ligamentului rotund care se varsă în vena utero-ovariană.

  1. Inervația: – nervul uterului provine din plexul hipogastric superios și inferior, plexul utero-ovarian  și din simpaticul pelvian.

Trompele uterine

Sunt organe pereche așezate între uter și ovar. Sunt alcătuite din niște tuburi musculare fine care pornind de la coarnele uterului și se lărgesc progresiv. Sunt căptușite cu cili vibratili care prin mișcarea lor ritmică, asigură înaintarea ovulului captat.

Fiecare trompă are lungimea de 10-12 cm și un diametru de 3-4 mm în vecinătatea uterului.

Se descriu patru porțiuni:

  1. Interstițială (uterină) indică traiectul străbătut în grosimea uterului. Ea ocupă limita dintre fundul uterului și marginea laterală a uterului. În interior se află un mic orificiu de 1mm numit ostium uterin.
  2. Istmică este porțiunea incipientă a corpului trompei. Aare o lungime de 3-4 cm și o grosime de 3-4 mm. Istmul este rotunjit și are o consistență dură, asemănătoare cu cea a canalului deferent.
  3. Ampulara este o dilatație a trompei care are o lungime de 7-8 cm și un diametru de 8-9 mm. Pereții săi sunt mai moi și mai subțiri decât istmul. Calibrul este ușor aplatizat, uneori flexuos.
  4. Pavilioara (infundibulul) se prezintă ca o pâlnie cu baza lărgită, alcătuită dintr-un buchet de 10-15 ciucuri sau fimbrii.

Trompa uterină își fixează extremitatea medială prin continuitatea cu uterul. Este susținută de ligamentul tubo-ovarian la extremitatea distală și situate în lihamentul larg.

Pavilionul trompei prezintă mai mulți franjuri, dintre care unul mai mare, care asigură legătura între ovar și pavilionul trompei.

Ovarele

Sunt glande sexuale cu dublă funcție, excretorie (gametogenă) de producere a celulelor sexuale feminine – ovulul și secretoare (endocrină). Sunt prinse de regiunea lombară prin ligamente lombo-ovariene.

Au formă ovoidă, cu o lungime de 3-5 cm, lățime 3 cm, grosime 1-2 cm, greutate de 6-8 g, culoare alb-gălbuie, consistență eleastică. Volumul lor variază cu vârsta (pubertate, adolescentă, senescență) și cu starea fiziologică (preovulație, ovulație, sarcină) .  În timpul ciclului menstrual ovarul în activitate este mai mare, după menopauză suferă un proces de involuție și atrofiază.

Ovarul este constituit din cortex și o zonă medulară centrală. Cortexul în prepubertate și începutul vieții are un număr mare de ovocite primare, adăpostite ăn țesut conjunctiv.

Fiecare ovar conține la naștere aproximativ 400.000 de foliculi din care pe parcursul activității ovariene, se vor matura doar 300-400 (foliculii primari care vor ajunge să fie ovulați), restul degenerează.

Perineul și regiunea anală

Prin termenul de perineu anatomic înțelegem toate părțile moi care închid orificiul inferior al bazinului. Ca limite sunt: anterior, lihamentul pubian acut arcuit, poserior, vârful coccigelui. În structura sa includem și organele genitale externe și canalul anal al rectului.

Mușchii perineului

Sunt formați din centrul tendinos și ligamentul anacoccigian.

Centrul tendinos al perineului la femei este mai bine dezvoltat decât la bărbat. El ocupă spațiul recto-vaginal delimitat între porțiunile perineale ale rectului și vaginului. Centrul tendinos este mijlocul de susținere cel mai important al uterului și al vaginului. El se palpează pe viu și se prezintă ca o formațiune dură și rezistentă. În componența centrului tendinos intră numeroase fascicule din ridicătorii anali, transversul profund, transversul superficial, sfincterul extern al anusului și din bulbospongios.

Ligamentul anacoccigian are aceeași dispoziție și valoare ca la bărbat.

Mușchii planșeului pelvian

Mușchiul ridicător anal

Este format din două porțiuni, pubiană și iliacă, ambele cu aceeași origine și traiect al fibrelor. La femeie porțiunea pubiană este și mai mare, prin raporturile pe ca le contractă cu vaginul. Coboară pe fețele laterale și pe fața posterioară a vaginului, pătrund apoi în centrul tendinos. Fibrele musculare nu se inseră pe vagin, sunt însă solidarizate printr-un țesut conjunctiv dens la peretele lui.

Fibrele mușchiului pobucorectal trec pe laturile vaginului și ale canalului anal formând anse înapoia rectului. Are și fibre care împletesc printre fibrele proprii ale rectului.

Cei doi mușchi formează diafragma pelviană, cu rol deosebit de important în susținerea organelor pelviene. De asemenea participă în micțiune, defecație. Mușchiul pubovaginal înconjoară vaginul și îi formează un sfincter superior, voluntar.

În timpul nașterii, ridicătorii anali se lasă destinși, fața lor inferioară se aplică pe pereții pelviene și formează canalul perineovulvar care continuă canalul cervical. După naștere, planșeul pelvian își reia progresiv forma și arhitectura obișnuite.

Mușchil coccigian la femeie este dezvoltat.

Mușchii perineului anterior

Mușchii ischiocavernos

Slab dezvoltat, el are originea pe fața medială a tuberozității ischiatice și a ramurii ischionului. Fibrele musculare se termină printr-o aponevroză pe fața laterală și pe cea inferioară a rădăcinii clitorisului, aproape de corp.

Mușchiul învelește fața medială a rădăcinii clitorisului și formează marginea laterală a triunghiului ischiobulbar.

Mușchiul bulbospongios

Este un mușchi pereche, care înconjoară orificiul vaginului și uretra mușchiul pleacă de pe cetrul tendinos; aici unele fibre se încrucișează și se continuă cu cele ale sfincterului extern al anusului din partea opusă, desemnând un 8. Acoperă apoi glandele vestibulare mari (Bartholin), bulbul vestibului și ajunge la clitoris. Aici se termină printr-un fascicul pe clitoris și prin celălalt pe ligamentul suspensor al clitorisului.

Mușchiul are mai multe acțiuni. El produce erecia clitorisului prin comprimarea bulbilor vestibulului și a venei dorsale a clitorisului. Comprimă glandele vestibulare mari și le evacuează conținutul. Este un constrictor al orificiului vaginului

Mușchiul transvers superficial are exact aceeași dimensiune și dispoziție ca la bărbat.

Mușchiul transvers profund e mai slab dezvoltat decât la bărbat. Are originea pe fața medială a ramurii ischiopubiene și merge transversal spre centrul tendinos o parte a fibrelor lui trec înapoia vaginei, continuându-se cu mușchiul din partea opusă; fibrele anterioare se pierd în peretele vaginului.

Mușchiul contribuie la consolidarea și fixarea centrului tendinos și a diafragmei urogenitale.

Mușchiul sfincter al uretrei

Este puțin dezvoltat, greu de pus în evidență macroscopic. El se întinde în toată lungimea uretrei, de la colul vezicii până la meat. Este situat în afara sfincterului vezicii.

În segmentul superior, unde uretra nu aderă la vagin, sfincterul înconjoară în totalitate uretra, ca pe un inel. În segmentul inferior, unde cele două organe aderă intim, sfincterul are o formă semicirculară, cu concavitatea deschisă înapoi. Semiinelul acoperă fața anterioară a uretrei; prin extremitățile sale se inseră pe vagin.

Toți acești mușchi sunt inervați de nervii perineali, ramuri ale nervului rușinos.

Mușchii perineului posterior

Sfincterul extern al anusului prin contracția sa, mărește tensiunea și rezistența centrului tendinos, fapt important pentru susținerea organelor pelviene.

Mușchiul rectovaginal este echivalent cu mușchiul rectouretral. Se găsește deasupra centrului tendinos și se întinde de la unghiul rectului la vagin,

Fasciile perineului

Fascia perineală superficială și fascia perineală mijlocie, sunt foarte perforate amândouă de câte un orificiu larg pentru vagin. Fascia mijlocie aderă strâns la uretră și vagin.

Fascia pelviană parietală – aderă și ea strâns la vagin.

Prezentare toporafică

Regiunea perineală a femeii este împărțită în regiunea anală sau perineul posterior și regiunea urogenitală sau perineul anterior. Separația între aceste două regiuni o face tot linia biischiană.

Forma exterioară, explorare. La femeia în poziție ginecologică, regiunea perineală apare sub forma unei depresiuni romboidale. Cea mai mare parte a perineului anterior este formată de formațiunile constitutive ale vulvei. Înapoia acesteia, înntre comisura labială posterioară și anus, ca o parte ușor boltită ce separă cele două orificii, apare perineul obstetrical.

Regiunea anală

Corpul adipos al fosei ischiorectale este foarte bine dezvoltat. Între vagin și rect se delimitează spațiul sau triunghiul rectovaginal, ocupat de centrul tendinos al perineului.

 Regiunea urogenitală

Mușchii ridicători anali coboară în pâlnie spre diagradma urogenitală. Aceasta este străbătută de vagină. Între diafragma urogenitală și fascia perineală superficială se găsește loja bulboclitoridiană, care conține formațiunile erectile cu mușchii anexați lor și care de asemenea e traversată de vagin. Deasupra diafragmei urogenitale, lateral și dedesubtul ridicărilor, se află de fiecare parte, prelungirile anterioare ale foselor ischiorectale.

Începând de la suprafața spre profunzime se întâlnesc următoarele planuri:

  1. Planurile sueprficiale. Pielea constituie formațiunile labiale, vestibulul vaginului, muntele pubian și alte formațiuni deschise la vulvă. Sub piele se găsește țesutul subcutanat, dartosul și sacii elastici; în acest țesut merg vasele și nervii superficiali.
  2. Loja bulboclitoridiană sau spațiul superficial al perineului este cuprinsă între fascia perineală superficială și fascia inferioară a diafragmei urogenitale.

Conțiunutul ei este format din corpii erectili cărora le sunt anexați mușchii corespunzători și transversul superficial. Se mai găsește glanda vaginală mare Bartholin. Loja e străbătută pe linia mediană de uretră și vagin.

  1. Diafragma urogenitală e formată de fascia perineală mijlocie cu cele două foițe ale ei, între care se găsește mușchiul transvers profund. Estrăbătută de vagin și uretră.

Porțiunea dorsală a diafragmei, situată înapoia vaginului, este redusă la o fâșie îngustă care conține fibre ale transversului profund. Diafragma urogenitală e străbătută de artera clitorisului; de venele profunde ale clitorisului și ale bulbului vestibulului; de nervul dorsal al clitorisului.

  1. Prelungirile anterioare ale foselor ischiorectale – identice cu cele de la bărbat;
  2. Diafragma pelviană – este constituită din mușchi ridicători anali și coccigieni, tapetați de fascia pelviană parietală.

Deasupra diafragmei pelviene se găsește spațiul pelvisubperitoneal.

Spațiul pelvisubperitoneal

Fascia pelvisului, conjunctivul subseror pelvian are și el unele particularități.

Fascia pelviană viscerală formează teci învelitoare în jurul vezicii urinare, a vaginului și a rectului; uterul însă este lipsit de o astfel de formațiune.

Masa de țesut conjunctiv lax a fasciei pelviene e mai bogată decât la bărbat. Se întâlnesc, de asemenea lame fibro-vasculare caracteristice. Lamele acrorectoge nitopubiene, fascia ombilicoprevezicală și aripioarele rectului au aceeași dispoziție ca la bărbat. Se găsește o lamă fibroasă foarte subțite, care se întinde de la periotoneul excavației rectouterine Douglas până la centrul tendinos – este septul rectovaginal.

Spațiile secundare prevezical, retrorectal și latero rectale – au absolut aceeași dispoziție ca și la bărbat.

Parametrul, numit și baza ligamentului larg este format dintr-un țesut celular adipos foarte abundent, străbătut de numeroase fibre musculare netede, cuprins între foițele mezometrului. În parametre se găsesc arterele uterine, bogate în formațiuni venoase, vase limfatice, nervi, uretre. În jos parametrele nu se fixează pe fascia pelviană parietală. Parametrele se continuă cu țesutul celular din jurul vaginului, numit paracolpium.

Țesutul celular al parametrelor și al paracolpiului este în continuare cu țesutul similar al spațiilor învecinate.