În timpul sarcinii, corpul viitoarei mămici este într-o continuă schimbare, atât la exterior cât și în interior, ceea ce îi poate determina o stare de disconfort. Acest disconfort nu este obligatoriu să apară la toate femeile deoarece fiecare organism reacționează diferit față de altul.

Indispoziţiile Normale ale Viitoarei Mămici

Simptom Cauza Prevenire/Terapie Riscuri pentru mama şi făt
Senzaţie de oboseală şi somnolenţă Se datorează funcţionării intensive a organelor mamei, care pe durata sarcinii sunt solicitate la efort suplimentar. Relaxaţi-vă şi adaptaţi-vă la noul ritm impus de corp. Pe măsură ce sarcina avansează vă veţi simţi mai activă. Dacă vă simţiţi tot timpul extenuată şi hipotonică, atunci poate aveţi anemie. Consultaţi medicul pentru prescrierea suplimentelor cu fier.
Indispoziţie matinală:Se manifestă prin greaţă Apare in primul trimestru de sarcină şi se datorează acţiunii unui hormon, gonadotropina corionică,care este produs numai pe durata sarcinii. De asemenea, hormonii vă influenţează saliva, alterând gustul mâncărurilor şi al băuturilor. Dacă aveţi greţuri matinale, mâncaţi înainte de a vă ridica din pat pâine prăjită sau un biscuite. Dacă simptomele persită de-a lungul zilei, va trebui să luaţi mai multe gustări regulate, evitând alimentele grase şi laptele. Băuturile de mentă, muşeţel sau rădăcinăde ghimbir calmează simptomele de greaţă. Vomă intesă şi continuă mai mult de 3 zile consecutive poate provoca deshidratare şi pierderi importante de oligoelemente. De aceea trebuie să informaţi imediat medicul.În forma gravă este necesară internarea pentru înlocuirea lichidelor pierdute.
Constipaţie: Dificultate la evacuarea intestinelor Progesteronul încetineşte ritmul digestiei şi relaxează muşchii intestinali, reducând contractibilitatea acestora. Să luaţi gustări mici şi dese și să evitaţi alimentele grele şi picante. Aveţi grijă ca dietă să conţină multe fructe, legume şi alimente bogate în fibre. Să beţi multă apă. Exerciţiulfizic o să va ajute mult. Nicinul
Hemoroizi: Vene dilatate în anus Se datorează presiunii pe care o exercită fătul asupra venelor bazinului, iar stagnarea sângelul provoacă dilatarea venelor. Nu e o problema gravă, dar este stânjenitoare şi agravată de constipaţie. Medicul vă poate prescrie un unguent. Puteţi pune cuburi de gheaţă într-un prosop şi le aplicaţi în zonă 10 minunte. După fiecare defecare spălaţi-vă cu apă şi săpun cu pH neutru. Niciunul. Hemoroizii dispar după naştere.
Arsuri :Senzaţii de acru şi arsuri pe esofag Progesteronul provoacă relaxarea sfincterului stomacului ceea ce permite mişcarea reversibilă a conţinutului său acid. Ulterior arsurile sunt provocate de presiuni pe care o exercită uterul mărit asupra stoamacului. Luaţi gustări mici, regulate şi evitaţi să mâncaţi înainte de a merge la culcare. . Evitaţi mâncărurile grase şi picante. Staţi cu spatele drept când mâncaţi că să nu presaţi stomacul. Dacă suferiţi noaptea, culcaţi-vă pe multe perne, încât partea superioară a corpului să fie mai ridicată. Niciunul
Dureri de cap Pot fi datorate nivelului înalt al progesteronului. Evitaţi să staţi nemâncată şi beţi multă apă. Nu vă expuneti la lumină, aglomeraţie şi zgomot şi păstraţi-vă pe cât se poate calmul. Dacă durerile de cap sunt intense şi sunt însoţite de tulbulari de vedere sau pete ce durează de 2 ore poate aveţi preeclampsie. Informaţi imediat medicul.
Insomnie: Somn neliniştit, înterupt sau dificultăţi de a adomi Schimbările care apar în corpul mamei( sâni sensibilil, volumul abdomenului) influenţa hormonală şi polikiuria (urinări frecvente) vă pot face somnul mai dificil. Găsiţi-vă o poziţiei confortabilă pentru somn ca să nu simţiţi nicio indispoziţie. Faceţi o baie caldă, beţi un pahar de lapte cald înainte de culcare. Evitaţi ceaiul verde/negru sau cafeaua şi nu luaţi somnifere. Dormiţi în timpul zilei, de fiecare dată când simţiţi nevoia. Niciunul
Senzaţie de leşin: Apare de obicei în al doilea trimestru de sarcină. De obicei apare după stat mult în picioare sau dacă sunteţi flamandă. Vasele sanguine, în special ale picioarelor se dilată. Inima se forţeaza să lucreze intens pentru a trimite sânge către restul corpului. Evitaţi statul în picioare timp îndelungat. Dacă ameţiţi, staţi pe un scaun şi inpiraţi adânc. Nu vă ridicaţi brusc și mâncaţi regulat. Consultaţi medicul şi informaţi-l imediat dacă vi se întâmplă să cădeţi şi să vă loviţi la burtă.
Dureri la nivelul coastelor şi dificultăţi de respiraţie În starea avansată sarcinii, uterul si organele interne, exercită presiune asupra coastelor. Este posibil ca fătul să fie în prezentație pelviană sau să aveţi sarcina multiplă. Culcaţi-vă pe o parte, nu pe spate. Durerile se vor diminua când fătul va coborî spre bazin. Niciunul
Durerile de spate Se datorează relaxării ligamentelor şi a ţesuturile bazinului din cauza presiunii pe care o exercită greutatea uterului asupra coloanei vertebrale. Îmbuntăţiţi-vă ţinuta corpului. Evitaţi mişcările bruşte şi ridicarea de greutăţi. Masajul este foarte benefic. Niciunul
Crampe la nivelul coapsei, gambei sau al labei piciorului Se datorează circulatiei proaste a sângelul şi posibil lipsei de calciu. Masaţi uşor punctul dureros. Ca să preveniţi crampele, ține-ți cont de importanța mișcării în timpul sarcinii și faceţi câteva exerciţii uşoare înainte de culcare. Suplimentele cu calciu vă vor ajută, dar să le luaţi numai la recomandarea medicului. Niciunul
Edem: Umflarea mâinilor, picioarelor şi a feţei Se datorează reţinerii lichidelor în ţesuturi şi este mai vizibil la picioare Ca să vă relaxaţi, sprijiniţi-vă picioarele sus, când aveţi ocazia. Scoateţi-vă inelele de pe degete. Mișcarea în timpul sarcinii este foarte benefică, îndeosebi mersul şi înotul. Beţi multe lichide şi nu exageraţi cu sarea în mâncare. Edemul dispare complet după naştere. Umflarea bruscă a membrelor însoţită de dureri de cap şi probleme de vedere indică o eclapsie. Trebuie să informaţi de urgenţă medicul.
Flebita Presiunea pe care o exercită greutatea uterului creşte presiunea pe care o exerită sângele asupra venelor picioarelor, care arată mai mult umflate.Totodată, progesteronul relaxează pereţii venelor, având acelaşi rezultat. În mod normal dispare după sarcină. Dacă există predispoziţie genetică sau sunteţi supraponderală, flebita se poate înrăutăţi sau poate deveni cronică. Ca să limitaţi această posibilitate, faceţi exercii care îmbunătățește circulaţia sângelul. Roşeaţa, umflarea sau durerile la nivelul gambelor sunt indicii de tromboflebită. Informaţi-vă medicul
Amorţirea degetelor. Dificultatea la apucat obiecte. Dureri acute de cap şi de mâini Reţinerea de lichide provoacă dureri la nivelul mâinii,punând presiune asupra nervilor palmei. Nu ridicaţi şi nu folosițides tastatura. Dacă simptomele persistă, veţi avea nevoie de fizioterapie. Niciunul
Mâncărimi mai ales pe burtă şi pe spate sau sub sâni Mâncărimile uşoare sunt normale deoarece pielea se întinde. Acestea pot fi datorate pielii uscate sau lipsei de vitamina B. Medicul vă poate recomanda un unguent sau pastile. Dacă mâncărimea este intensă şi pielea gălbuie, urina închisă la culoare aveţi indispoziţie generală, poate aveţi probleme cu ficatul. Informaţi-vă imediat medicul.
Probleme de retenţie a urinei, în special la strănut, râs sau alergat Vezica urinară este presată de greutatea uterului. Este un simptom comun începând cu a două jumatate a perioadei sarcinii. Exerciţiile regulate ale muşchilor bazinului vă vor sporii controlul regiunii şi vor fi foarte utile şi după naştere. Evitaţi ceaiul şi cafeua. Dacă este însoţită de dureri abdominale sau sânge în urină, este vorba de cistită. Informaţi-vă imediat medicul.

Bolile infecţioase grave în timpul sarcinii

Sunt provocate de viruşi sau bacterii şi dacă nu sunt diagnosticate și tratate la timp, pot afecta evoluţia sarcinii şi a sănătăţii fătului.

Herpes

Posibilitatea ca embrionul să fie infectat de un herpes al organelor genitale este foarte rară, dar dacă herpesul este activ în perioada de început a sarcinii sau recidivează, atunci fătul se va naşte prin cezariană ca să fie redusă la minimum posibilitatea infectării. Iar dacă viitoarea mamă se infectează de herpes pentru prima dată în timpul sarcinii creşte posibilitatea avortului sau a naşterii premature.

Toxoplasmoză

Această infecție este cauzată de un parazit care există în excrementele diferitelor animale, îndeosebi ale pisicii, în carnea crudă sau semicrudă, în laptele de capra nepasteurizat şi în pămânât. Daca nu aveţi imunitatea crescută va trebui să luaţi măsurile de rigoare:

– să nu mâncaţi carne crudă sau semicrudă şi salamuri;

– să spălaţi bine fructele şi legumele pentru că pămânul poate fi infectat;

– puneţi pe altcineva să curate nisipul pisicii şi excrementele altor animale domestice;

– să purtaţi mănuşi când vă ocupaţi de grădinărit.

Dacă nu este depistată în timp util, toxoplasmoză poate provoca avort sau moartea fătului. În etapa avansată sarcinii, poate provoca displazii embrionare, retard mental şi orbire treptată sau surzire după naştere. Viitoarea mamă care nu are imunitate crescută este supusă regulat examenelor medicale şi dezvoltarea fătului este urmărită îndeaproape prin ecografii.

Listerioză

Bacteria listeria există în peştele crud, în brânza moale, în laptele nepasteurizat, în carnea semicrudă, în alimentele congelate şi în pateu. Simptomele listeriozei sunt: febra mare, alternanţa între senzaţia de frig şi cald, dureri musculare şi de spate, greaţă, vomă şi diaree. În caz că sunteţi infectată, va trebui să faceţi tratament cu antibiotic şi e posibil că fătul să se nască prematur.

Dacă nu este depistată la timp, listerioză poate provoca avort sau moartea fătului. Nou-născuţii care se nasc din mame infectate pot prezenta hipotermie, probleme respiratorii, septicemie şi meningită. Preventiv, evitaţi alimentele menţionate, spălaţi-vă bine pe mâini înainte şi după pregătirea mâncării şi asiguraţi-vă că frigiderul şi congelatorul sunt reglate la temperature potrivită.

Rubeola

Această boală infecţioasă transmisibilă se datorează unui virus şi apare în copilărie. Simptomele ei sunt dilatarea glandelor limfatice ale cefei şi petele roşii, are apar pe faţă şi se extind pe corp și membre. Înainte ca femeia să rămână gravidă, este important să facă un examen de sânge pentru a afla dacă are imunitate pentru această boală. Dacă nu are anticorpi , va trebui să se vaccineze și să nu rămână gravidă în următoarele trei- şase luni.

Dacă se infectează în timp ce este gravidă, în special în primul trimestru al sarcinii, atunci fătul este în mare pericol de a se naşte cu malformaţii, probleme cardiace şi cerebrale, asurzire şi orbire. Acest risc se reduce pe măsură ce sarcina avansează.

analize-in-timpul-sarcinii

Vărsatul de vânt şi Parotidita (Oreionul)

Poate provoca viitoarei mame infecţii acute ale plămânilor sau pneumonie, dar reprezintă un pericol mic pentru nou-născut. Parotidita este periculoasă pentru făt dacă mama se infectează în primul trimestru de sarcină.

Infecţia urinară

Această inflamaţie este provocată de bacterii şi dacă nu este tratată în timp util, există riscul infectării rinichilor. Simptomele sunt polakiuria, mâncărime sau arsuri în timpul urinării, dureri în regiunea mijlocului iar în etapă avansată, sânge în urină şi febră mare. Infecţia urinară acută poate provoca avort sau naştere prematură.

Gravida este mai predispusă la infecție urinară pentru că relaxarea muşchilor uterului, sub influenţa progesteronului, încetineşte fluxul urinei de la rinichi spre vezica urinară. Acest lucru face ca bacteriile să aibă mai mult timp pentru a se dezvolta. Preventiv, trebuie să aveţi grijă meticulos de igiena regiunii sensibile, să purtaţi lenjerie de corp din bumbac si să beţi multă apă.

Virusul HIV

Dacă mama infectată cu HIV urmează tratamentul adecvat, naşte prin cezariană şi nu alăptează nou-născutul, atunci riscul de transmitere a virusului este mai mic de 5 %. În caz contrar, riscul creşte cu 20%. La naştere copilul va avea în sânge anticorpi HIV de la mamă, anticorpi care vor dispărea în următoarele 18 luni de zile. Dar în această perioadă examenele pot arata cu exactitate dacă copilul este infectat sau nu.

Unele tulburări organice nu vor constitui obstacole pentru sarcină dacă urmaţi recomandările medicului, faceţi examene regulate şi aveţi un mod de viaţă sănătos.

Afecțiuni Care Pot Apărea în Timpul Sarcinii

Diabetul

Este vorba de o tulburare organică ce apare pe durata sarcinii în procent de 1-5% şi este caracterizată de un nivel crescut al glucozei în sânge şi în urina mamei. De obicei dispare după naştere, în afară cazurilor în care este vorba de un diabet preexistent sarcinii.

Diabetul apare când pancreasul nu produce suficienată insulină, un hormon al acestuia. Insulina reglează cantitatea glucozei din sânge şi asigură stocarea ei în corp pentru utilizarea ulterioară. Diabetul apare când în organism există o lipsa de insulină şi în acest fel, nu există destule resurse de carbohidraţi care să fie utilizaţi când va fi nevoie de energie. Impactul asupra corpului pe durată lungă include probleme ale rinichilor, ale inimii şi ale sistemului circulator.

Corpul viitoarei mame cere mai multă insulină ca să acopere nevoile fătului, în special după prima jumătate a perioadei de sarcină. În cazul unor gravide acest plus de insulină nu se produce, posibil din cauza influenţei hormonilor placentei, acest lucru ducând la apariţia diabetului în timpul sarcinii. Simptomele clasice ale diabetului sunt setea intensă, urinări frecvente şi pierderea în greutate. Diagnosticarea se face prin examene de sânge şi urină.

Posibilitatea de apariţie a diabetului gestațional creşte când femeia:

  • a născut un nou copil mare – peste 4kg;
  • are antecedente de avort, naşteri premature sau moarte embrionară;
  • este supraponderală, are preeclapsie sau hipertensiune arterială;
  • are rude diabetice.

Surplusul de glucoză în sânge ajunge la făt prin placentă, existând riscul ca acesta să ia în greutate mai mult decât este cazul. Un făt macrosom, creşte posibilitatea complicaţiilor de sarcină şi necesită naşterea prin cezariană.

Diabetul este urmărit sistematic pe toată durata sarcinii. Printr-un regim recomandat de către medic, valorile glucozei din sânge vor fi menţinute la parametrii normali, reducându-se la minimum riscurile pentru mamă şi făt. Viitoarea mamă trebuie să limiteze consumul de grăsimi şi zahăr și să crească consumul de carbohidraţi: paste, cartofi și fibre. Mesele trebuie să fie mici şi frecvente, fără ca vreuna să fie omisă. De asemenea, mama nu trebuie să rămână flămândă mai mult de 5 ore. Medicamentele antidiabetice sunt contraindicate pentru că pot influenţă negativ sănătatea fătului. Este cel mai probabil ca viitoarea mamă să fie trata cu injecţii de insulină. Medicul va urmării îndeaproape dezvoltarea fătului la ecograf, începând din săptămâna 20 a sarcinii. Dacă fătul e mare, se poate considera necesar ca acesta să se nască în săptămâna 37.

Preeclampsia

Este o boală serioasă care afectează 7 % din gravide și apare numai pe durata sarcinii, cu simptome cum ar fi creşterea bruscă a tensiunii arteriale, prezenţa leucocitelor în urină, umflarea exagerată a picioarelor, a mâinilor şi a feţei, dureri de cap, greţuri, vomă, tulburările de vedere, durerile de spate şi creşterea bruscă a greutăţii.

Preeclampsia apare de obicei în ultimele săptămâni ale sarcinii, dar nu este exclus să apară în săptămâna 24. Dacă observaţi umflături exagerate la nivelul membrelor şi alfeţei, anunţaţi-vă imediat medicul. Diagnosticarea la timp şi urmărirea medicală strictă reduc riscurile pentru mamă și făt.

Cauza nu este cunoscută încă. Sunt predispuse la această boală femeile care:

  •  nasc pentru prima dată;
  •  suferă de diabet sau insuficiență renală;
  •  sunt supraponderale;
  •  au peste 35 de ani;
  •  au gemeni sau sarcină multiplă;
  •  au mai făcut preeclampsie într-o sarcină anterioară.

[/ustom_list] În caz de preeclampsie, placenta funcţionează defectuos, influenţând dezvoltarea sănătoasă a fătului, pentru că acesta primeşte cantităţi insuficiente de sânge şi oxigen de la mamă. Dacă boală este într-un stadiu avansat, atunci fătul va trebui să se nască prematur, prin naştere indusă sau cezariană. Este greu de prevenit deoarece cauzele bolii sunt încă necunoscute.

Controlul sistematic al tensiunii arteriale, al greutăţii, al leucocitelor în urină şi tratamentul terapeutic adecvat reduc riscurile pentru mamă şi făt. Simptomele dispar după naştere, dar tratamentul va trebui continuat pentru câteva săptămâni până când tensiunea mamei revine la nivelul normal. Majoritatea viitoarelor mamici duc normal şi fără probleme sarcina până la capăt. Totuşi e bine să cunoaşteţi dinainte unele simptome care indică o complicaţie severă. Astfel vă veţi putea anunţa medicul în timp util şi veţi putea, probabil, preveni consecinţele grave.

Plcenta Jos Inserată

Este cazul în care placenta acoperă parţial sau total colul uterin. Una din 250 de femei se confruntă cu această problemă. Aceasta poate fi diagnosticată prin ecografie, dar hemoragia intensă în ultimul trimestru este cel mai bun indiciu. Dacă hemoragia nu se opreşte, atunci fătul se va naşte prematur, prin cezariană. În caz de hemoragie, mamei i se recomandă odihnă la pat, până la naştere.

Decolarea Prematură a Placentei Normal Inserate

Este vorba de desprinderea parţială sau totală a placentei de pe uter. Dacă viitoarea mamă are hemoragie vaginală, dureri de uter și nu simte mişcările fătului, trebuie să anunţe imediat medicul. În cazul desprinderii parţiale se recomandă internare de urgenţă. Dacă s-a desprins o mare parte a placentei, acest fapt provoacă o hemoragie intensă şi fătul trebuie scos de urgenţă prin cezariană. Cea mai frecventa cauză a desrinderii este preeclmpsia.

Sarcina Extrauterină

Este cazul în care ovulul se fixează şi se dezvoltă în interiorul uneia dintre trompe sau mai rar, în ovar sau în regiunea abdominală. Pe măsură ce ovulul fecundat creşte, aceasta provoacă dureri şi hemoragii vaginale. E vorba de un caz medical de urgenţă care provoacă întreruperea sarcinii în primele 3 luni. Simptomele se manifestă de obicei între săptămâna 4 – 10 de sarcină, prin dureri puternice de abdomen şi senzaţii de leşin. Internarea mamei va trebui făcută urgent pentru că viaţă ei este în pericol imediat daca nu se vor lua măsuri pentru remedierea rupturii de trompă uterină şi pentru oprirea hemoragiei interne.

Riscurile de sarcină extrauterină cresc atunci când:

  • există vreo infecţie sau vreo inflamaţie la nivelul trompelor care împiedică coborârea normala ovulului spre uter;
  • există focare intrauterine în trompe;
  • s-a produs fecundarea în ciuda utilizării steriletului;
  • femeia foloseşte anticoncepționale;
  • există antecedene de sarcină extrauterină;
  • femeia are peste 35 de ani.

Dacă nu s-a produs ruptura de trompă, o următoare sarcină normală este posibilă. Dacă totuşi se ajunge la extirparea trompei, este întotdeuna posibilă concepţia cu ajutorul unui ovul în cealaltă trompa. Posibila viitoare mămică va trebui să consulte medicul referitor la perioada când poate să conceapă din nou ca să poată avea o sarcină normală.

Avortul

Reprezintă întreruperea involuntară a sarcinii, de obicei înaintea săptămânii 24.

30% din sarcini ajung la avort, de obicei în primele 10 săptămâni ale sarcinii. Cel mai comun simptom este hemoragia vaginală şi crampenele puternice la burtă, precum cele de la ciclu. În orice etapă a sarcinii, orice hemoragie, însoţită de durere, trebuie anunţată imediat medicului. Cauzele avortului nu sunt mereu clare. Acesta se poate produce din cauza unei sarcini extrauterine, dislpaziilor uterine, incapabilităţii embrionului de a se fixa pe peretele uterului, insuficienţei colului uterin , tulburărilor hormonale, defectele ovulului, anomaliilor spermatozoizilor sau a placentei, incompatibilităţii factorului Rh sau a problemelor cromozomile. Alte cauze sunt bolile infecţioase, un regim sărac în vitamine sau expunerea la un mediu toxic.

Avorturile nu se produc toate la fel şi medicii le caracterizează în diferiţi termeni. Un avort iminent poate fi prevenit prin reducerea efortului fizc şi prin terapie medicamentoasă specială. În cazul avortului incomplet, embironul moare, dar rămâne în uter şi este eliminat mai târziu sau este scos prin intervenţie chirugicală. În cazul avortului spontan, care este însoţit de hemoragie şi durere, colul se dilată iar embionul este eliminat în exterior. Dacă în urmă avortului, în uter rămân resturi, cum ar fi punga amniotică sau placenta, atunci avortul este considerat incomplet și va fi nevoie de chiuretaj pentru curăţirea uterului.

Dacă este vorba de un avort iminent, întrerupeţi orice activitate sportivă sau sexuală şi staţi în pat până la oprirea hemoragiei. Dacă simptomele dispar este posibil să aveţi o sarcină normală. Orice altă formă de avort necesită internare. În general femeile cu antecedente de avort reuşesc să conceapă din nou si pot dezvolta o sarcină absolut normală.

Naşterea Prematură

Este naşterea care are loc înaintea săptămânii 37, iar aproximativ 10% din naşteri sunt premature. Dacă totuşi fătul se naşte mai devreme, fiind încă imatur, va trebui să rămână o perioada în unitatea de terapie intensivă. Clasificarea nou-născuților prematuri se face după mai multe criterii, cum ar fi evaluarea vârstei gestaționale, greutatea la naștere, aspect etc.

Semnele declanşării naşterii premature sunt de obicei aceleaşi cu ale naşterii normale. Dacă fătul se naşte devreme, cel mai posibil veți simţiţi dureri de mijloc și nu contracţii normale ale uterului.. Pentru a ajută plămânii fătului să se maturizeze mai rapid, este posibil ca medicii să administreze medicamente special cu 24 sau 48 de ore înaintea naşterii. Acestea vor ajunge prin placentă la făt şi îl vor ajută. Aceste medicamente sunt absolut inofensive, atât pentru mamă cât şi pentru făt. Când se declanşează naşterea prematură, medicii nu pot face nimic pentru a opri. În cazul în care nu s-a produs o ruptură a membranelor amniotice, vor avea totuşi grijă să menţină pe cât se poate fătul în uter.