Să te duci la culcare la ora opt, pe când ceilalți rămân în sufragerie nu este tocmai amuzant. Înseamnă să părăsești lumina, zgomotul, părinții, distracția, pentru a te trezi în întuneric, singur-singurel. Să te culci, chiar dacă ești obosit, chiar dacă îți place pătuțul tău, este întotdeauna o frustrare. Mai mult ca sigur, copilul își va imagina că pierde ceva important, simțindu-se pus la distanță de cercul familial.

Mersul la culcare devine însă cu adevărat insuportabil dacă este resimțit ca o pedeapsă. Este impresia pe care și-o face micuțul dacă aude, în timpul zilei sau seara, afirmații de genul: “Dacă nu ești cuminte, te trimit în pat!” sau “Aha, dacă este așa, mâine o să te culci la ora opt!”

Copilul va simți că patul încetează să mai fie un loc plăcut, un loc confortabil și intim, în care merge să prindă forțe noi, pentru a se transforma în obiectul unei amenințări, într-un loc de pedeapsă, locul în care părinții îl pun pentru a se debarasa de el. Nu trebuie să vă mirați, mai târziu, dacă micuțului îi va repugna ideea de a merge la culcare, atunci când a sosit momentul.

O precizare: camera micuțului poate foarte bine să fie un loc în care îi cerem să se retragă pentru un moment, o perioadă necesară pentru ca el să se poată calma în timpul unei crize de furie, sau pentru a sfârși o ceartă interminabilă. Poate fi necesar să impuneți un moment de izolare, cu condiția ca micuțul să poată reveni în mijlocul familiei, după ce și-a terminat “criza” sau oricând dorește el.

Ritualul de seară

Pentru cei mai mulți copii, ora la care trebuie să meargă la culcare este o oră dificilă. Ritualul este unul din mijloacele cele mai eficiente pentru a lupta împotriva angoasei de seară și a refuzului de a merge la culcare.

Ritualul are o funcție de liniștire, care-l ajută pe cel mic să se dezlipească de activitățile din timpul zilei și îi permite să adoarmă bine. Aceasta are și o funcție de tranziție, ajutându-l pe cel mic să treacă de la starea de veghe la cea de somn. Este nevoie de momente de mângâiere, de povestioare și de cuvinte vrăjite, de toate aceste mici obiceiuri care ne permit să aducem liniștea și să instaurăm o ambianță relaxantă.

Cu cât copilul va crește, cu atât va ține mai mult ca desfășurarea ritualului să fie la fel în fiecare seară. De aceea este atât de important să-l respectați, inclusiv în weekend-uri și în concedii. Acest aspect previzibil al ritualului îl liniștește foarte mult pe cel mic și face separarea mai ușoară.

Este absolut normal să consacrați între cincisprezece și treizeci de minute de fiecare dată când îl duceți la culcare pe cel mic. Procedând astfel, nu îi veți lăsa impresia că doriți să scăpați de el, în viteză, înainte să înceapă filmul de la televizor, iar copilul va dori mai puțin să plece din pat.

Din ce se compune ritualul

Iată câteva idei pe care, dacă doriți, le puteți folosi în ritualul culcării. Ideal este să creați un ritual individualizat, care să țină cont de cerințele și de confortul fiecăruia. Și chiar dacă mama și tata au propriile metode atunci când se ocupă pe rând de ritualul culcării, este bine ca linia generală și orele să fie similare. 

  • Procedați în așa fel încât în casă să fie o atmosferă calmă. Pentru ca trecerea la culcare să aibă loc în liniște, este nevoie ca dumneavoastră să organizați activități calme și plăcute pentru copil. Atenție la copiii care sunt agitați din cauza oboselii! Dacă vă obligați copilul să meargă la culcare în plină criză sau discutând cu el în contradictoriu, nu veți face altceva decât să-l îndepărtați, sperând că lucrurile se vor petrece bine de ambele părți.
  • Anunțați-l pe cel mic că se apropie ora de culcare. Dacă el se culcă de obicei la ora opt, iar ritualul de culcare durează 15 minute, anunțați-l pe la ora șapte și jumătate că va trebui să se oprească în curând din joacă și că va merge apoi la culcare. În general, copiii sunt îngroziți de tranziții, iar dacă îl anunțați din timp, îl veți ajuta să anticipeze schimbarea de activitate, deci va suporta totul mai ușor. Destul de repede, cel mic va ști sigur când se aprope ora de culcare, pe care i-o puteți arăta pe ceas.
  • Apa caldă ne ajută să ne destindem, chiar și cu un simplu duș. O metodă bună pentru a-l ajuta pe cel mic să se relaxeze și să înceapă ritualul de culcare este să-i faceți un duș și să-i puneți o pijama comodă și moale.
  • Dacă micuțul tău a luat cina mai devreme sau dacă a mâncat mai puțin, o gustare mică îl poate ajuta să doarmă bine, fără să se trezească mai târziu ca să mănânce. Unele alimente favorizează un somn bun, de exemplu: un bol de lapte cald, o jumătate de babană, un ceai de tei sau de flori de portocal, cu o linguriță de miere sau un biscuit.
  • Spălarea pe dinți, care începe în mod normal pe la vârsta de doi ani, este următoarea etapă. Seara este momentul cel mai important pentru a spăla bine dinții, deoarece astfel evităm ca bacteriile să provoace carii în dințișorii nou-nouți. Micuțul trebuie să țină minte că nu mai mâncăm nimic seara după ce ne-am spălat pe dinți. Un pahar cu apă este singurul care nu prezintă nici un risc.
  • Cititul unei povești poate începe încă de la vârsta de un an, dacă acest lucru îi face plăcere micuțului. Ne instalăm comod, cu micuțul în brațe, într-un loc intim și confortabil. Cu cât copilul este mai mic, cu atât este mai important să alegem cărți potrivite, cu povești liniștitoare, care nu provoacă stări de îngrijorare sau coșmaruri.

“Încă una!”. Asta cer toți copiii când se termină  povestea și închidem cartea. Părinții sunt cei care trebuie să stabilească niște limite, pe care ei înșiși le vor respecta și vor alege ceea ce li se va părea lor rezonabil.

La sfârși, îl prevenim pe cel mic: “De acord, o mai citim și pe aceasta, dar apoi, gata”. Și chiar ne oprim, deoarece dacă nu o facem, deschidem ușa către cereri fără sfârșit.

Dacă vă simțiți în stare să inventați povești, în loc să le citiți, în niciuncaz nu ezitași. Poveștile “pe măsură” personalizate, cu un vocabular adaptat, reprezintă mai mult ca sigur ceea ce este cel mai bun pentru copilul dumneavoastră.

  • Mângâierea liniștitoare este deseori etapa următoare. În brațe, liniștiți, putem să ascultăm o casetă cu muzică de relaxare sau cu cântecele de leagăn. Vă mai amintiți de cântecelele din copilăria dumneavoastră? Cântați-le. Vocea dumeavoastră este mai prețioasă decât toate discurile. Putem de asemenea să stăm de vorbă pe îndelete despre evenimentele din timpul zilei. Este momentul confidențelor. Împreună, putem să tragem concluziile asupra zilei care tocmai a trecut, să revenim asupra momentelor de plăcere pe care le-am trăit. Este momentul cuvintelor de dragoste.
  • Apoi ducem la culcare jucăriile din pluș și le urăm tututror noapte bună. Unii copii simt nevoia să știe că toată lumea doarme, astfel adorm și ei într0un mod cât mai natural. Ritualul prin care li se urează noapte bună tuturor celor care fac parte din mediul lor încojurător îi ajută pe cei mici să meargă mai ușor la culcare.
  • Unii copii vor o veioză sau ușa întredeschisă. Dacă micuțului nu îi este somn încă somn de-a binelea (de esemplu, în cazul unor copii de vârste diferite, cu ritmuri diferite, care se culcă în aceeași cameră),  nu esre nici o problemă dacă îl lăsați să mai citească singur o cărticică sau să se mai joace un pic, atâta vreme cât o face cu calm și nu vă cere să stați cu el. Când i se va face somn, se va băga la loc în pat și va adormi. La afirmația ” Nu mi-e somn!”, cel mai simplu să răspundeți : ” Ei, nu-i nimic, o să adormi mai târziu, te rog doar să rămâi liniștit în pătuț (sau în camera ta). Acum, nu mai este ora copiilor. Dacă esti cuminte, mă întorc în zece minute să-ți dau un pupic.”

Cum să încheiați?

Cu un ultim pupic pe cap. O propoziție magică, pentru a-l ajuta pe cel mic să-și imagineze ziua de mâine, după trecerea nopții ( de exemplu, “Noapte bună, somn ușor. Ne vedem mâine.”). Apoi, ieșiți din cameră încetișor, cu intenția de a nu vă întoarce.

Dacă ați rămâne lângă cel mic până când acesta ar adormi, eventual ținându-l de mână, ar fi o greșeală. Pe de-o  parte, aceasta îl privează pe copil de ocazia de a învăța să adoarmă singur. Pe de alta parte, acest gest include în faza de adormire un element care face prezența părintelui indispensabilă. Dacă micuțul se va trezi noaptea, va avea nevoie din nou de prezența mamei, pentru a adormi la loc. Este mai bine să aveți un ritual care se termină câtă vreme copilul este încă treaz, pentru a-i permite să adoarmă singur.

Ce-i de făcut dacă micuțul protestează?

Vor fi cu siguranță și momente în care micuțul va face tot ce îi stă în putință pentru a face ritualul să dureze mai mult: încă o poveste, încă un pupic, încă un pahar cu apă…

Este greu să rezistați. Atitudinea dumneavoastră va depinde de rigiditatea ritualului pe care l-ați creat, de temperamentul dumneavoastră din viața de zi cu zi. Dacă v-ați petrecut întreaga zi împreună cu cel mic, veți ști cu siguranță mai bine cum să puneți capăt cererilor lui decât dacă aveți impresia că l-ați văzut prea puțin în ziua respectivă.

În general, este bine să intrați puțin în jocul copilului, acordându-i una sau două repetări, dar dacă mergeți mai departe, nu-i faceți un serviciu. Copilul  ar descoperi că poate să facă ce vrea din părinții lui, chiar dacă aceștia afirmă contrariul. Dacă motivul este neliniștea de seară, a reveni mereu nu ar contribui cu nimic la liniștea lui, dimpotrivă. La un moment dat, este bine să dați dovadă de fermitate, chiar dacă o faceți numai pentru a proteja un moment de relaxare din timpul serii : ” Încă un pupic, dar este ultimul. După aceea, nu mai vin. Ne dăm alte pupicuri mâine “.

Teama de întuneric, teama de monștri

Căderea serii ne face vulnerabili. Bolnavii și persoanele depresive ne confirmă acest lucru. Copii fiind, am cunoscut cu toții teama de întuneric. Dar oare suntem,  datorită aceste experiențe, într-o poziție mai bună pentru a ne liniștii copiii?

Când apare teama de întuneric?

Până pe la doi ani, nu sunt probleme: copilașul nu se plânge când părinții sting lumina ieșind din camera lui, seara, după ultimul pupic. Apoi, într-o zi, el începe să ceară ca lumina să rămână aprinsă în camera lui sau pe hol ori ca ușa să fie lăsată întredeschisă. Deseori, copilul se trezește în mijlocul nopții și îl găsim așezat în mijlocul pătuțului, tremurând tot de frică. Vorbește despre lupi, despre hoți, despre un vis urât sau pur și simplu despre o teamă fără o cauză anume.

Pe moment, părinții din ziua de azi sunt mai degrabă surprinși. Ei, care și-au luat măsiri de precauție și nu și-au amenințat niciodată copilul cu bau-bau, se simt deodată descumpăniți de temerile micuților, pe care le-ar califica drept baliverne. Asta deoarece, chiar dacă lupii apar rar, temerile rămân. Chiar dacă vrăjitoarele nu există, teama există “cu adevărat”. Ea vine din altă parte. Povestioarele înspăimântătoare pe care le spunem copiilor nu sunt cauza, ci poate consecința.

Obiceiul de a-i lăsa pe cei mici să adoarmă în întuneric deplin este relativ recent. În mod curios, acest obicei datează din zorii apariției electricității și a întrerupătorului. A apărut în același timp cu obiceiul de a-i lăsa pe micuți să adoarmă singuri în camera lor. S-ar părea că între timp, am subestimat nevoile oe care le au copiii foarte mici și am neglijat condițiile care le asigură un somn liniștit.

Rari sunt copii care, între doi și cinci ani, să nu se fi temut de întuneric o perioadă. Această anxietate banală se va manifesta printr-un refuz de a merge la culcare, o teamă de a rămâne singur, prin plânsete și o sosire pe furiș în patul părinților.