Ce inseamnă un stil de viață sănătos în perioada sarcinii?

Odată cu automatizarea, cu îmbunătățirea condiţiilor de trai și  cu dezvoltarea gradului de urbanizare, s-a realizat și o schimbare a obiceiurilor alimentare ( ce țintește spre uniformizare,  spre creșterea alimentelor rafinate, conservate și prelucrate ), alături de lipsa activitățiilor fizice, munca fiind din ce în ce mai sedentară.

În cazul multor clase de oameni asistăm la o supraalimentație bazată pe un aport mărit de alimente, dar săracă în micronutrienți.

În ultimii ani au apărut numeroase studii care dovedesc că o alimentație echilibrată alternată cu exerciții fizice, au beneficii enorme pentru sănătate și în special pentru femeile însărcinate și pentru făt.

Sarcina este cea mai frumoasă perioadă din viața unei femei, chiar dacă în această perioadă se produc modificări majore atât fizice cât și psihice.

Sarcina reprezintă o stare fiziologică particulară ce necesită o atenție specială, atât din partea gravidei, cât şi din partea personalului medical. Obţinerea şi menţinerea unei sarcini până la termen reprezintă rezultatul unor procese fiziologice de o complexitate excepţională.

 

Alimentația

Alimentația este un factor extrem de important deoarece de acest lucru depinde dezvoltarea optimă a fătului. De asemenea, o alimentație corespunzătoare în această perioadă crește șansa unei  sarcini ușoare, putând reduce riscul unor afecțiuni cronice care pot apărea în primii ani de viață ai bebelușului.

Este foarte important ca în acest timp, viitoarea mămică să aibă o alimentație echilibrată, deoarece  sarcina necesită  un consum  ridicat de proteine, glucide, lipide, vitamine, minerale, fibră dar și lichide, în special multă apă.

Recomandarea pentru creșterea în greutate în timpul sarcinii este corelată cu indicele de masă corporală de dinaintea gravidității astfel: pentru un indice mai mic de 18 se recomandă o creştere între 12 şi 18 kg; pentru un indice cuprins între 18 şi 24,9 se recomandă o creştere între 11 şi 13 kg, maximum 15 kg; pentru un indice mai mare de 25 se recomandă o creştere ponderală între 6 şi 9 kg. Suplimentul caloric în timpul sarcinii este de 150 Kcal/zi în trimestrul I şi de 350 Kcal/zi în trimestrele II şi III (după OMS); în România se recomandă un surplus energetic numai în a doua perioadă a sarcinii, acesta fiind de 500 Kcal/zi.

Un stil de viață sănătos  în timpul sarcinii nu se referă doar la alimentație. Există câțiva pași care trebuie urmați pentru a avea  o sarcină ușoară.

Sportul

In timpul sarcinii, viitoarele mame simt o răspundere mult mai mare pentru stabilirea unui stil de viaţă cât mai sănătos. Ele devin mai conştiente asupra comportamentului şi acţiunilor care vor influenţa sănătatea bebeluşului încă nenăscut. Astfel, în această perioadă, se manifestă o motivaţie internă mai puternică de a mânca mai sănătos, de a renunţa la fumat şi de a deveni mult mai active din punct de vedere fizic. Insă, multe dintre viitoarele mame se tem să facă gimnastică în timpul sarcinii pentru a nu dăuna fătului, temere total greşită, deoarece sarcina nu este o stare patologică, ci una fiziologică, normală.

Sportul aduce numai beneficii în viaţa viitoarei mame: îmbunătăţeşte somnul, starea de spirit şi circulaţia sângelui, ajută digestia, previne diabetul gestaţional şi durerile de spate, pregăteşte gravida pentru naştere (scurtează perioada de travaliu), ajută la dezvoltarea produsului de concepţie şi ajută femeia să-şi revină mai repede după naştere. Practicate în mod regulat, exercițiile fizice ajută la tonifierea unor grupe musculare care  vor fi solicitate în timpul sarcinii. Mușchii abdominali, mușchii spatelui și a bazinului au nevoie să fie tonifiați.

Sportul în timpul sarcinii este recomandat începând din săptămâna a 14-a de gestaţie tuturor femeilor însărcinate care nu au contraindicaţii: hipertensiune, contracţii uterine, risc de naştere prematură, cerclaj, rupturi ale membranelor, travaliu prematur, semne de suferinţă fetală, sarcină gemelară, sângerări în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină, placenta previa după 26 de săptămâni de sarcină, toate situaţiile în care se recomandă repaus la pat, preeclampsie, anemie severă, în ultimele trei luni de sarcină (când poate fi recomandat, pe lângă exerciţiile de respiraţie, doar înotul).

Exerciţiile fizice sunt diferite în funcţie de cele trei perioade ale sarcinii. În primul trimestru se recomandă efectuarea exerciţiilor de relaxare şi de respiraţie. Trebuie evitate exerciţiile care implică forţă, deoarece există riscul de avort. Exerciţiile din trimestrul doi de sarcină au rolul de a tonifia musculatura pelviperineală, musculatura abdominală şi fesele. Aceste exerciţii se realizează numai sub supraveghere medicală, măsurându-se permanent pulsul şi tensiunea arterială. În timpul practicării exerciţiilor fizice, organismul va produce adrenalină şi endorfine, care se transmit fătului şi îi dau o stare minunată de linişte.

Pentru a face sport în această perioadă trebuie să ții cont de anumite reguli.

Nu este indicat să faci exerciții cardio mai mult de 15 minute. Dacă esti la o sală de fitness și alergi pe bandă, este recomandat să folosești o viteză mică și să monitorizezi ritmul cardiac.

Îmbrăcămintea trebuie să fie cât mai lejeră  Este recomandat să purtați  sutiene special pentru sesiunile de sport.

Încălțămintea trebuie să fie cât mai comodă și adecvată pentru tipul de sport pe care îl practici.

Este recomandat să nu se consume alimente cu o oră înainte de antrenament.

Consumă apă atât înainte de începerea antrenamentului dar și în timpul pauzelor dintre exerciții.

Este indicat ca exercițiile fizice să se desfășoare sub stricta supraveghere a unui cadru specializat.

Este foarte important să nu te suprasoliciți. Când simți că apare senzația de oboseală, cefalee, dispnee, oprește-te.

Masaj

Fiecare gravidă ar trebui să beneficieze de un masaj de relaxare. Masajul  în timpul sarnicii este  benefic atât pentru  a reduce stresul și tensiunile acumulate la nivel psihic dar și pentru bebelușul din burtică.

Încă un beneficiu pe care îl are masajul este faptul că  luptă împotriva depresiei  prenatale.

Pentru bebeluș, masajul este mană cerească. Multe gravide stau cocoșate din cauza sânilor prea grei. În acel moment respirația bebelușului este afectată, însă dacă se îndreaptă aceștia pot respire mai bine.

 

Somnul

În timpul sarcinii femeia doarme mai greu și asta din cauza transformărilor fizice și psihice care au loc în viața acesteia.

Există câteva câteva trucuri care vă vor ajuta să aveți un somn liniștit.

Elimină din alimentație produsele care conțin cofeină.

Evită să consumi lichide înainte de a merge la culcare, așa reduci urinarea frecventă.

Încearcă să îți fixezi un program, să dormi și să te trezești la aceiași oră.

Pentru a recupera orele pe care nu le dormi în  timpul nopții încearcă să dormi pe timpul zilei maxim o oră.

Ce este indicat să consumăm în timpul sarcinii?

În această perioadă este foarte important să consumi legume și fructe. Acestea  sunt surse excelente de fibre, minerale și vitamine.

Pe lângă faptul că alimentele bogate în carbohidrați sunt o sursă considerabilă de vitamine și fibre, acestea sunt și sățioase fără să conțină foarte multe calorii. Alimentele bogate în carbohidrați sunt, pâinea, orezul, cartofii, cerealele, pastele, produsele din porumb, cartofii dulci, fasolea și ovăzul.

Proteinele, nu trebuie să lipsească din alimentația unei gravide deoarece organismul are nevoie de  o cantitate crescută de proteine.

Proteinele se pot lua din diverse alimente precum brânza de vaci, ouăle, nuci, carne și în iaurtul grecesc.

Specialiștii ne recomandă o serie de alimente care datorită conținutului de vitamine, fibre și proteine  asigură dezvoltarea optimă a bebelușului dar și  întărirea organismului femeii gravide.

Cu toate că avocado este bogat în vitamina C, B6 și acid folic, acesta nu este recomandat să fie consumat în exces deoarece conținutul crescut de favorizează îngrășarea.

Lintea, datorită  conținutului crescut de vitamina A și C dar și de calciu este un aliment care nu ar trebui să lipsească din  hrana femeii gravide.

Spanacul este esențial pentru dezvoltarea optimă a fătului dar și întărirea organismului mamei.

În cazul în care ți se face foame între mesele principale, este recomandat să consumi consumi multe fructe proaspete și legume.

Ce  să nu consumăm în timpul sarcinii

Lactatele nepasteurizate, ouăle gătite insuficient, pot provoca apariția unor complicații de sarcină.

Cu toate că peștele este o sursă importantă de zinc, fier și Omega 3, există și pești care nu sunt recomandați în această perioadă. De exemplu, macroul rege și rechinul, tonul au un conținut mare de mercur. Acesta poate fi fatal pentru sarcină.

Pentru a preveni indigestia sau contaminarea cu viruși periculoși, doctorii ne recomandă să mai evităm, scoicile, fructele de mare și sushi.

Carnea crudă  sau gătită în sânge este interzisă în sarcină. Carnea poate fi infectată cu un parazit numit toxoplasma. Acest parazit poate cauza avortul sau chiar decesul copilului.

În timpul sarcinii femeile gravide sunt rugate să fie atente la consumul mare de vitamina A. Excesul de retinol nu face bine sarcinii.

Cafeina, un mare stimulator de energie este interzis în timpul sarcinii. Există și mici excepții, specialiștii susțin că 200mg pe zi de cafeină este permis.

Băuturile alcoolice sunt interzise în totalitate.

Femeile fumătoare sunt predispuse la avort spontan. În urma unor cercetări s-a constatat faptul că nicotina, produce efecte cardiovasculare similare cu cele ale stresului. Acestea reduc irigarea cu sânge a organelor interne și a placentei ceea ce  provoacă întârzierea  dezvoltării fetale.

Fumatul în timpul sarcinii poate avea efecte negative activității cerebrale a creierului. De obicei copiii mamelor fumătoare s-ar putea confrunta cu  probleme comportamentale, un Iq scăzut și chiar probleme de reținere, dificultăți în învățare.

Informează-te

Mai nou există un cursuri  prenatale care te învață  despre prim ajutor, naștere, alăptare și alte lucruri pentru viitoarele mămici.

Toate aceste cursuri au un rol foarte important în viața femeilor care sunt mame pentru prima dată. Aici au posibilitatea de a obține informații  legate de naștere. În acest mod au ocazia de a înlătura  teama și frica momentului când vor trebui să nască.

Fiind informate și pregătite atât psihic cât și fizic, viitoarele mame prind curaj și devin mult mai pregătite și mai înțelepte pentru viitorul lor copil.

Ai grijă de sarcină și la locul de muncă

Pentru a nu avea complicații în timpul sarcinii este foarte important să ai grijă de tine și la locul de muncă.

Dacă job-ul tău presupune să stai foarte mult timp în picioare, este recomandat să faci pauze cât mai dese și să îți masezi picioarele în jurul gambelor. Masajul  va ajuta la circulația mai bună a sângelui spre inimă. Dacă ai  picioarele umflate, este recomandat să faci o plimbare de câteva minute, acest lucru te va ajuta.

Fă-ți timp pentru a mânca regulat. Acest lucru ajută la prevenirea grețurilor și a vomei.

Stilul de viață sănătos din  timpul sarcinii te ajută să ai un copil inteligent

Oamenii de știintă sunt de părere că modul în care te comporți, gândești și vorbești în timpul sarcinii au un impact foarte mare în dezvoltarea bebelușului chiar din burta mamei.

Încă de la început, între mamă și copil se creează o legătură unică. Este foarte important ca ambii părinți să vorbească cu bebelușul încă de când este în burtica mamei. Acest lucru va consolida relația dintre ei.

Încă din a opta săptămână de sarcină copilul este sensibil la  mângâieri și începe să se miște singur. Cu cât se va dezvolta mai repede, iar comunicarea cu el continuă, acesta le va răspunde părinților  lovind cu mâinile și cu picioarele, burtica mamei.  

Studiile efectuate, de-a lungul timpului pe mamele gravide dar și pe reacțiile pe care le au copiii încă din burtă au demonstrat că, bebelușii care  au primit mângâieri, cu care s-a vorbit din timp sunt mult mai inteligenți, fericiți și relaxați în comparație cu ceilalți copii.

Din săptămâna a 16-a de sarcină, fătul începe să audă iar din săptămâna 27  toate conexiunile dintre creier și urechi sunt desăvârșite.

Pentru a-ți ajuta copilul să-și dezvolte abilitățile legate de limbaj, este recomandat  să vorbești calm cu el, să îi citești cărți ușor de înțeles, să îi pui muzică clasică și chiar muzică pentru copii.

S-a demonstrat că în momentul în care femeile însărcinate sunt stresate, starea lor se transmite și bebelușului și asta pentru că este expus unui nivel ridicat hormoni care gestionează stresul iar declanșarea acestui lucru îi poate afecta dezvoltarea creierului.

Sexul în timpul sarcinii

Există fel și fel de mituri care susțin că sexul în timpul sarcinii este interzis.Oamenii  de specialitate vin și ne lămuresc dacă este bine sau nu să întreții relații sexuale în această perioadă. Și dacă da, vei vedea care sunt urmările acestei acțiuni.

Deși este un subiect tabu pentru mulți, sexul în timpul sarcinii este permis și este chiar benefic și pentru parteneri dar și pentru  bebelușul nenăscut.Și asta datorită faptului că ajută la eliminarea stresului. În timpul contactului intim, efectele hormonului stresului sunt reduse semnificativ.

Activitatea regulată sexuală, îi face pe ambii parteneri să fie mai fericiți mai calmi și mai afectuoși. Toată această stare de bine a ambilor părinți se transmite și bebelușului.

Odihna este foarte importantă pentru o femeie însărcinată  și pentru copilul ei. O partidă de sex te poate ajuta să elimini nu doar stresul ci și oboseala, astfel toți trei veți dormi mai liniștiți.

Deși pare ciudat, partidele de sex din timpul sarcinii  îți vor face nașterea mai ușoară. Datorită faptului că în timpul actelor sexuale îți antrenezi mușchii pelvini și vaginali ceea ce ajută foarte mult pentru momentul când va trebui să naști. Chiar dacă vei avea orgasm în timpul actului sexual, stai liniștită deoarece nu vei reuși să provoci nașterea.

Unele cupluri se feresc să întrețină relații sexuale în timpul sarcinii de frică să nu lovească fătul, dar acest lucru nu se poate întâmpla din mai multe motive. În primul rând bebelușul este protejat atât de uter cât și de lichidul amniotic. Așadar, nu există niciun motiv pentru care actul sexual nu ar trebui să se desfășoare pe perioada sarcinii.  

Dacă în anumite cupluri, după naștere femeia suferea de depresie post natală și se ferea să întrețină relații sexuale, cuplurile care au întreținut astfel de relații și în timpul sarcinii nu vor avea parte de o asemenea problemă.

Se poate spune că mitul conform căruia nu îi ok să întreții relații sexuale în timpul sarcinii deoarece vei lovi fătul sau îți vei provoca nașterea a fost spulberat!

Conform unor statistici doar 70% din femeile însărcinate nu vorbesc cu medicul despre  relațiile sexuale din timpul sarcinii. Dar  pentru a fi sigură că nu îți expui sarcina niciunui  pericol, este recomandat să-ți întrebi medicul dacă poți să ai activitate sexuală în această perioadă.

Așadar, relaxeaza-te, vorbește cu copilul, cântă-i, alintă-l, mângâie-l, îndepărtează stresul, fi atentă la alimentație, ai grijă de tine deoarece în acest mod vei avea grijă și de copilul tău.

Ce este lăuzia?

Lăuzia  este o perioadă de aproximativ 6-8 săptămâni prin care trece proaspăta mămică. În această perioadă femeia se obișnuiește cu noua viață, iar organele genitale și întregul  organism al  femeii  își revin la stadiul de dinaintea sarcinii. Potrivit specialiștilor perineul, vulva și colul uterin care au fost mult destinse în timpul nașterii își revin încă din primele zile. Cu toate astea refacerea completă va dura maxim patru săptămâni.

În acest timp, sistemul imunitar al femeii este foarte scăzut. Oricând este predispusă unor posibile infecții sau chiar gripă. Pentru a te feri de aceste neplăceri este recomandat ca în această  perioadă să se interzică vizitele. Agitația și gălăgia îi provoacă atât mamei cât și nou-născutului stări de agitație.

Pentru a evita aceste neplăceri este recomandat ca imediat după naștere mama să se odihnească  24 sau chiar 30 de ore. Unii doctori le recomanandă prospetelor mămici să stea la pat și 3 sau chiar 4 zile, pentru a se reface complet.

Un moment foarte important în această perioadă este apariția laptelui. Sânii ajung la stadiul maxim de dezvoltare  începând să secrete lapte. Din moment ce sânii au început să producă laptele aceștia se întăresc și sunt foarte sensibili la atingeri.

Lauzia fiziologică este de trei feluri

  • Lăuzia imediată – aceasta apare în primele 24 de ore după naștere. Această perioadă este destul de sensibilă, deoarece  pot apărea diverse complicații hemoragice. Cauzele care pot provoca aceste hemoragii sunt  din cauza resturilor  placentare, rupturi din părți moi, tulburări de coagulare sau atonia uterină.

În această perioadă femeia va avea diferite stări de oboseală, somnolență, transpirații  excesive sau chiar frisoane.

  • Lăuzia proriu-zisă se declanșează în a doua zi de la naștere și ține 12 zile. În aceste zile  au loc involuția uterină și refacerea organismului.

Tot în această perioadă pot apărea precum: scăderea în greutate, apariția laptelui și colici uterine.

  • Lăuzia tardivă – apare în 13 zile și ține 6 sau chiar 8 săptămâni. În acest timp are loc refacerea  trepată a endometrului, astfel încât după 6 sau 8 săptămâni poate apărea menstruația.

Cum să ai grijă de tine în perioada lăuziei

Prof. dr. Stefan Butureanu, Maternitatea “Elena Doamna” Iași le sfătuiește pe tinerele mămici ca în primele zile după naștere să nu facă spălături vaginale. În această perioadă organele genitale își revin, se produc lohiile. Lohiile sunt  cheaguri de sânge care  s-au format din resturile de membrane. Rolul acestora este de a  curăța uterul și de a-l proteja de diverși viruși și infecții care ar putea ataca organismul femeii.

Este recomandat ca după 12 ore de la naștere tânăra mămică să se ridice din pat  pentru a nu favoriza o stagnare a sângelui.

În această perioadă femeia lăuză trebuie să fie atentă la anumite aspecte:

Să își verifice regulat pulsul și temperatura

Să își supravegheze  urinatul. Dacă această stare fiziologică nu este regulată să apeleze la ajutorul unui doctor.

Să aibă grijă cu scaunul regulat. Dacă acesta întârzie să apele la un doctor sau chiar să consume laxative ușoare.

Alimentația în perioada lăuziei

Alimentația joacă un rol important în viața lăuzei dar și a copilului.  Pentru a stimula lactația proaspetele mămici  pot consuma bere fără alcool.

Nuca de cocos este alimentul care nu ar trebui să lipsească din casa unei lăuze. Nuca de cocos este o sursă bogată de  proteine, zinc, fosfor și fier.Uleiul de cocos are capacitatea de a înlătura  bacteriile care cauzează ulcerul gastric, tractul urinar și cariile dentare. De asemenea  cocosul poate  distruge anumiți viruși și ciuperci care  cauzează pojarul, herpesul, SIDA și hepatita C.

Studii recente au demonstrat că fisticul are capacitatea de a  distruge bacteriile dăunătoare  din cavitatea bucală. Datorită acizilor grași Omega 3 și Omega 9 fisticul are capacitatea de a ține sub control colesterolul rău.Fisticul mai conține și  acid oleic, antioxidanți ca luteina, zeaxantina, aceștia fiind esențiali pentru sănătatea ochilor.

Consumul semințelor de in  întărește sistemul imunitar și scade nivelul zahărului din sânge. Încă un beneficiu al consumului semințelor de in ar fi faptul că combat constipația.

Iaurturile, laptele cald, supe, legume și fructe,  lichide, carnea fiartă sau la grătar, sunt doar câteva din alimentele care fac bine lăuzei.

Alimente interzise lăuzei

În această perioadă lăuza nu are voie să consume  diverse alimente precum:

  • Fasole uscată
  • Varză 
  • Ciocolată
  • Băuturi energizante
  • Băuturi alcoolice
  • Cafea
  • Usturoiul
  • Ceapa
  • Prazul
  • Conservele
  • Vanatul
  • Mezelurile
  • Sosurile
  • Otetul

Igiena în timpul lăuziei

Pe parcursul perioadei de lăuzie, proaspăta mămică va trebui să țină cont de anumite reguli de igienă.

În primele 4 zile de la naștere, femeii i se va recomanda să nu facă spălături vaginale, și să nu se spele în cadă.

Înainte de fiecare alăptare este important ca lăuza să își spele mâinile și sânii cu apă și săpun.

Pe tot parcursul alăptării pentru  o igienă adecvată a sânilor medicii recomandă mămicilor să utilizeze absorbante speciale și sutiene.

Ce trebuie să știm despre perioada de lăuzie

Dacă mămica nu va alăpta menstruația va apărea în descurs de 6-8 săptămâni. Mămicile care alăptează vor avea menstruația întârziată.

Contactul sexual este permis abia după trecerea perioadei de lauzie. Este posibil ca la început actul sexual să fie dureros.

Pentru ca organismul să își revină la normal este indicat să începeți treptat să faceți gimnastică, câteva exerciții pe zi vă vor fi de mare folos.

Ce complicații pot apărea în timpul lăuziei ?

Perioada imediat după naștere este o perioadă destul de sensibilă atât pentru mamă cât și pentru bebeluș.

În timpul lăuziei pot apărea diverse complicații. Cele mai frecvente afecțiuni care pot apărea în această perioadă sunt infecțiile și hemoragiile.

Cauzele sângerării imediate sunt diverse, dar cele mai întâlnite sunt leziunile vaginului și a colului uterin. Acestea apar din  lipsa de contracție a uterului.

Febra puerperală – sunt toate infecțiile care au punct de plecare din organele genitale.

Endometrita post-partum – această infecție este des întâlnită în cazul femeilor care nasc prin cezariană. Femeile care sunt contaminate cu această infecție prezintă anumite stări de oboseală, slăbiciune, febră, secreții maronii urât mirositoare și frisoane.

Mastita – este infecția glandei mamare și se manifestă la 7 zile de la naștere.

Tromboflebita septică pelvină- poate apărea în primele 10 zile de la naștere  iar mămicile infectate cu acest virus vor avea dureri în zona abdomenului inferior, febră și frisoane.

Tulburările psihice –  sunt cauzate de modificările endocrine și apar sub  forma unor  labilități psihice.

Superstiții despre lăuze

România este o țară plină de tradiții și supersiții. Avem câte o  superstiție despre orice lucru. La fel se întâmplă și în cazul lăuzei.

Pe vremuri, bătrânii spuneau că lauzele și bebelușii nu au voie să iasă din casă timp de 40 de zile și asta pentru că lasă foc în urma sa.

În unele localități din țară se zice că lăuzele nu aveau voie nici să ridice un pai sau să iasă până la fântână, deoarece aveau foc în privire.

În primele 6 săptămâni de la venirea acasă a mamei și a copilului nimeni nu trebuia să se așeze pe patul bebelușului deoarece lăuza risca să i se umfle picioarele și sânii. Dacă se așeza pe patul lăuzei,acesteia îi pierea laptele.

În Italia se zică că lăuzei îi piere laptele în momentul în care în camera ei intră o femeie însărcinată sau una care este la mentruație.

Când alăpta lăuza trebuia să fie atentă să nu îi cadă bebelușului laptele din gură deoarece se spune că nu va mai avea lapte.

Nimeni nu are voie să i-a copilul din mâinile lăuzei căci astfel tânăra mămică își pierde laptele pentru nou născut.

Dacă lăuza își pierde laptele, aceasta face o gaură în locul unde a născut, varsă puțină apă și bea din acel loc pentru a-i reveni laptele.

Ca să aibă lapte, lăuza merge cu o felie de pâine la fântână apoi udă pâinea cu apa din găleată lâsând în același timp apa să curgă pe jos atingându-i picioarele goale. După aceea mânâncă pâinea și bea apa.

Când proaspăta mămică nu avea cu ce să alăpteze, aceasta trebuia să i-a  fașa în care era legat copilul să pună o ceapă și o lingură iar timp de trei dimineți începând neapărat de marți, merge la fântână, trage apă cu găleata bea cu lingura de 3 ori iar după fiecare înghițitură va zice “Eu beau cu lingura, beau apă, să-mi vină laptele, ca la vacă.” Apoi, îmbucând din ceapă de trei ori, zice: „Eu îmbuc din ceapă, să-mi vină laptele ca la  iapă”

Ce nu spune nimeni despre o lăuză

Această perioadă de lăuzie ascunde și câteva aspecte despre care puține femei se încumetă să discute.

Unul dintre aspectele ascunse ale lăuziei sunt atacurile de panică.  Aceste atacuri de panică se produc în momentul în care noua mămică începe să realizeze despre responsabilitățile pe care le are de acum înainte.

Stresul, lipsa de odihnă, schimbările hormonale bruște sunt doar câteva aspecte care produc această stare.

Fie că ai născut prin cezariană sau natural cele 40 de zile ale lăuziei vor prezenta disconfort pentru toate mămicile.

Chiar dacă ai născut, corpului tău va avea nevoie de multe luni până va ajunge la silueta pe care ai avut-o înainte.

Eliminarea lohiilor se poate face în două moduri. Uneori se poate elimina rapid în câteva zile, alteori acest procedeu poate dura mai mult și crează disconfort și stări de nervozitate.

Incontinența urinară este unul dintre aspectele pe care unele mămici nu le discută. Acest disconfort apare în momentul în care unele mămici au avut o naștere dificilă sau care au practicat exerciții Kegel.

În timpul lăuziei dar și după această perioadă vei observa că vei deveni destul de sensibilă la sâni. Chiar și cele mai mici atingeri îți vor provoca durere.

Se zice că cele 40 de zile de lăuzie erau respectate cu strictețe încă din antichitate, odihna și preocuparea atentă asupra bebelușului erau sfinte pentru orice  popor.

Ciudat este faptul că în cele 40 de zile de relaxare mama nu va avea niciun chef de musafiri sau de companie. Va dori să stea doar lângă puiul ei.

Chiar dacă proaspăta mămică se va simți excelent la câteva zile după naștere aceasta nu va  putea reveni la treburile casnice decât după terminarea celor 6 săptămâni de odihnă totală. În tot acest timp, aceasta va trebui să fie ajutată, menajată, înțeleasă, pentru a se putea odihni cât mai bine.

În concluzie, modul în care va vorbi cu bebelușul, mediul ambiant în care acesta va crește, starea, pe care o va avea mama atât pe durata sarcinii dar și în perioada de lauzie vor fi o treaptă de temelie în dezvoltarea optimă a bebelușului.

,